Top_balanta

Procedura interna spalarea banilor

Procedura interna privind prevenirea si si sanctionarea spalarii banilor si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combaterea finantarii actelor de terorism .

Legea nr.656/07 februarie 2002 cu modificarile si complectarile ulterioare

DEFINITII:

 -Spalarea banilor- Constituie infracţiunea de spalare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani:

    a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând ca provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimularii originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile sa se sustragă de la urmărire, judecata sau executarea pedepsei;

    b) ascunderea sau disimularea adevaratei naturi a provenientei, a situarii, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând ca bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;

    c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând ca acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.

     Asocierea sau iniţierea unei asocieri, aderarea ori sprijinirea, sub orice forma, a unei astfel de asocieri, în scopul săvârşirii infracţiunii de spalare a banilor se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani.

Tentativa se pedepseşte.

- tranzactie suspcta-  se înţelege operaţiunea care aparent nu are un scop economic sau legal ori care, prin natura ei şi/sau caracterul neobişnuit în raport cu activităţile clientului uneia dintre persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri şi/sau servicii, trezeşte suspiciunea de spălare a banilor sau de finanţare a actelor de terorism;

 - operatiuni ce par a avea o legatura intre ele- se înţelege operaţiunile aferente unei singure tranzacţii decurgând dintr-un singur contract comercial sau înţelegere de orice natură între aceleaşi părţi şi a căror valoare este fragmentată în tranşe mai mici de 15.000 euro ori echivalentul în lei, atunci când acestea sunt efectuate în cursul aceleiaşi zile bancare, în scopul evitării cerinţelor legale;

 

In vederea aplicarii prevederilor art. 14, alin. 1.1 din Legea nr. 656/2002 actualizata pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si pentru desfasurarea acestei activitati in conditii optime s-au stabilit urmatoarele ETAPE, care vor fi respectate in ordinea descrisa mai jos :

   

ETAPE:

 Etapa nr.1 :

Desemnarea persoanei/persoanelor, din cadrul companiei, raspunzatoare de indeplinirea prevederilor Legii nr. 656/2002, cu modificarile si completarile ulterioare , printr-un act intern.(anexa nr.1).Actul intern va fi comunicat direct la sediul Oficiului sau prin intermediul serviciilor postale, cu confirmare de primire, la adresa (anexa nr.2):

 

                            Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor

                            Str. ION FLORESCU Nr. 1 ,Sector 3 ,Bucuresti

Administratorul va desemna persoana/persoanele din cadrul companiei, care va/vor asigura relatia cu Oficiul de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, impreuna cu competentele atribuite acestei persoane in aplicarea Legii 656/2002 .

 

Etapa nr.2 :

Instruirea/prelucrarea persoanei/persoanelor desemnate pentru activitatea de control intern pentru prevenirea si impiedicarea spalarii banilor si finantarea actelor de terorism .

Persoana/persoanele desemnate vor avea in vedere cel putin urmatoarele obiective:
a) cunoasterea prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism, precum si insusirea tuturor modificarilor si/sau completarilor aduse acestei legi;

b) identificarea actelor şi faptelor savarsite în afara sistemului financiar-bancar;

c) identificarea operatiunilor efectuate cu sume de numerar, in lei sau in valuta, a caror limita minima reprezinta echivalentul in lei a 15.000 euro, indiferent daca tranzactia se realizeaza prin una sau mai multe operatiuni legate;

d) identificarea transferurilor externe in si din conturi pentru sume a caror limita minima reprezinta echivalentul in lei a 15.000 euro;

e) identificarea operatiunilor suspecte de spalare a banilor si/sau finantarea actelor de terorism;

f) identificarea, pe cat posibil, a clientilor si a persoanelor in numele sau in interesul carora acestia actioneaza, inainte de a iniţia orice relaţie de afaceri sau de a efectua tranzacţii în numele clientului, sau participa la operatiuni suspecte de spalare a banilor si/sau finantarea actelor de terorism;

g) intocmirea, dupa caz, in forma si continutul prevazute de legislatia in vigoare, precum si transmiterea in termenele legale a:

- Raportului de tranzacţii suspecte;

- Raportului privind operatiunile cu sume in numerar, in lei sau în valuta, a caror limita minima reprezinta echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent daca tranzactia se realizeaza prin una sau mai multe operaţiuni legate intre ele;

h) revizuirea prezentei proceduri.

  

 Etapa nr.3:

Metode de identificare a operatiunilor sau transferurilor interne si/sau externe suspecte de spalare a banilor si/sau finantarea actelor de terorism


3.1) Identificarea actelor şi faptelor savarsite în afara sistemului financiar-bancar


Persoana desemnata de Administrator pentru activitatea de control intern va identifica documentele justificative (bonuri fiscale, chitante, dispozitii de incasare/plata etc corelate cu contractele de imprumut, prestari servicii, livrari de bunuri, dupa caz) aferente tranzactiilor efectuate in numerar, in lei sau in valuta, a caror limita minima reprezinta echivalentul in lei a 15.000 euro, care stau la baza inregistrarii in Registrul de casa in lei sau in valuta, dupa caz.


3.2) Identificarea clientilor si a persoanelor in numele sau in interesul carora acestia actioneaza, înainte de a iniţia orice relaţie de afaceri sau de a efectua tranzacţii în numele clientului, sau participa la operatiuni suspecte de spalare a banilor si/sau finantarea actelor de terorism

Persoana raspunzatoare cu desfasurarea activitatii de control intern va determina riscul de producere a operatiunile suspecte de spalare de bani pornind, in principal, de la partile contractante si de la modul de decontare .


PARTILE CONTRACTANTE

Se va verifica daca clientii/furnizorii:

 - sunt inregistrati la O.R.C. si la M.F.P.;

- sunt nominalizati in actele normative care reglementeaza contribuabilii inactivi;

- depun declaratii si raportari semestriale si/sau anuale (www.mfinante.ro);

- au datorii la bugetul de stat sau la bugetul asigurarilor sociale (www.mfinante.ro);

Reprezentantii societatii au obligaţia să stabilească identitatea clienţilor la iniţierea unor relaţii de afaceri, deschiderea unor conturi sau oferirea unor servicii.

Datele de identificare a clientilor vor cuprinde, in principal:


a) in cazul persoanelor fizice: datele de stare civila mentionate în documentele de identitate prevazute de lege;

b) in cazul persoanelor juridice: datele menţionate în documentele de înmatriculare prevăzute de lege, precum şi dovada ca persoana fizica care conduce tranzactia reprezinta legal persoana juridica.

c) in cazul persoanelor juridice straine, datele mentionate in documente din care sa rezulte identitatea firmei, sediul, tipul de societate, locul inmatricularii, imputernicirea speciala a celui care o reprezinta in tranzactie, precum şi o traducere in limba romana a documentelor autentificate de un birou al notarului public.

 

3.3) Intocmirea si transmiterea Rapoartelor reglementate de lege Oficiului de spalare a banilor

De îndată ce un salariat al societatii are suspiciuni că o operaţiune ce urmează să fie efectuată are ca scop spălarea banilor sau finanţarea actelor de terorism, va informa persoana de contact desemnată pentru relatia cu Oficiul, care va sesiza imediat Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.


Rapoartele privind tranzactiile suspecte, operatiunile cu sume in numerar, in lei sau în valuta, a caror limita minima reprezinta echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent daca tranzactia se realizeaza prin una sau mai multe operaţiuni legate intre ele, se vor transmite in formatul si in termenele reglementate de Legea nr. 656/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si a Deciziei nr. 276/2005.

 

Rapoartele in format tiparit sau format electronic utilizate pentru raportarea tranzactiilor

cu numerar

de transferuri externe

suspecte

se gasesc pe site-ul oficial al Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor ( www.onpcsb.ro ) la sectiunea Rapoarte.

 

RESTRICTII:

 

Salariatii si persoana/persoanele desemnate mai sus , au obligatia de a nu transmite , in afara conditiilor prevazute de lege, informatiile detinute in legatura cu spalarea banilor si finantarea  actelor de terorism si de a nu avertiza clientii cu privire la sesizarea Oficiului.Savirsirea urmatoarelor fapte in exercitarea atributiilor de serviciu nu constituie o incalcare a interdictiei de mai sus:

a) furnizarea de informaţii autorităţilor competente (autoritatile de supraveghere prudentiala, garda financiara, oficiul de spalare a banilor)şi furnizarea de informaţii în cazurile prevăzute în mod expres de lege;

b) transmiterea de informaţii între instituţiile de credit şi instituţiile financiare din state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori din state terţe care aparţin aceluiaşi grup şi aplică proceduri de cunoaştere a clientelei şi de păstrare a evidenţelor referitoare la aceasta echivalente cu cele prevăzute în prezenta lege şi sunt supravegheate referitor la aplicarea acestora de o manieră echivalentă celei reglementate prin prezenta lege;

Este interzisa folosirea in scop personal de catre salariatii si persoana/persoanele desemnate mai sus a informatiilor primite, atit in timpul activitatii , cit si dupa incetarea acesteia.

ALTE PREVEDERI:

-instruirea personalului se consemneaza in procesul verbal anexat (anexa. Nr3)      

Tipuri de tranzactii suspecte


• Transferuri ordonate de client plătibile lui însuşi sau aceleiaşi persoane fizice în ţări diferite, într-o perioadă de timp scurtă.

• Tranzacţii de acelaşi tip repetate, nejustificate de activitatea clientului şi care par a fi efectuate în scopuri de disimulare:

influxuri frecvente de fonduri care sunt transferate, după o scurtă perioadă de timp pe căi sau spre destinaţii care nu au legătură cu activitatea curentă a clientului, în special dacă originea sau destinaţia sunt în străinătate;

influxuri sub formă de instrumente de plată (numerar, instrumente de credit, transferuri de credite) care nu sunt în concordanţă cu activitatea obişnuită a clientului.

 

• Recurgerea la tranzacţii repetate cu sume mici de bani, care par a servi la evitarea obligaţiilor de identificare şi de raportare (de exemplu: tranzacţii frecvente cu sume situate imediat sub pragul obligaţiei de raportare, în special în numerar sau efectuate prin subunităţi diferite ale aceleiaşi entităţi raportoare, acolo unde acestea nu sunt justificate de activitatea clientului)

 

• Tranzacţii semnificative care par a fi neobişnuite în comparaţie cu tranzacţiile anterioare ale clientului sau pentru care nu pare a exista un motiv plauzibil din punct de vedere economic sau financiar (de exemplu: tranzacţii cu sume mari efectuate în numele companiei de către directori sau persoane aflate în legătură cu aceştia, care atrag resurse fără legătură cu activitatea companiei, în special dacă aceste tranzacţii sunt efectuate în numerar)


• Tranzacţii aranjate într-o manieră ilogică, în special dacă sunt dezavantajoase pentru client, din punct de vedere economic sau financiar.

 

• Tranzacţii efectuate în mod frecvent de către un client în numele sau în favoarea unei terţe părţi, atunci când astfel de relaţii de afaceri nu par a fi justificate.

 

• Tranzacţii efectuate de către terţe părţi în numele sau în favoarea clientului fără a avea un motiv plauzibil.

 

• Tranzacţii solicitate intenţionat cu detalii inexacte sau incomplete, care sugerează intenţia de a ascunde informaţii esenţiale, în special referitoare la părţile implicate în tranzacţie.

  

                                                                  ADMINISTRATOR:

 

 

  

 

 

 

ANEXA NR 1

 

S.C........................  SRL                               MODEL

SEDIUL SOCIAL:str.............

CUI:

NR.RC.

TELEFON/FAX:

Capital social:

 

DECIZIA NR.............din  ...................

 

            In conformitate cu prevederile  LEGII nr. 656 din 7 decembrie 2002

pentru prevenirea şi sancţionarea spalarii banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism,modificata si completata, subsemnatul ............................................... in calitate de administrator al S C. ..............................  SRL                        

                                                                        dispun

            D/l (D/na)........................................ se desemneaza ca persoana de legatura in relatia cu Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spalarii Banilor in conformitate cu prevederile Legii 656 pentru prevenirea şi sancţionarea spalarii banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism,modificata si completata si cu Prevederile DECIZIEI nr. 496 din 11 iulie 2006 a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spalarii Banilor pentru aprobarea Normelor privind prevenirea şi combaterea spalarii banilor şi a finanţării actelor de terorism, standardele de cunoaştere a clientelei şi control intern pentru entitatile raportoare care nu sunt supuse supravegherii prudentiale a unor autorităţi, persoana responsabila va avea urmatoarele atributiuni:

 

-  primirea  rapoartelor operative de la de la angajatii entitatii la constatatea unor suspiciuni ca o operaţiune ce urmează sa fie efectuată are ca scop spalarea banilor

-sesizarea imediata a  Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spalarii Banilor despre suspiciunile ca o operaţiune ce urmează sa fie efectuată are ca scop spalarea banilor

-primirea confirmarilor de la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spalarii Banilor

-primirea si aplicarea  deciziei de suspendare a efectuării operaţiunii ori, după caz, măsura prelungirii acesteia, dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, de la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spalarii Banilor

-dispunerea efectuarii operatiunii dacă Oficiul nu a făcut comunicarea în termenul prevăzut de lege

-vor raporta Oficiului, în cel mult 10 zile lucratoare (art.14 alin(1)), efectuarea operaţiunilor cu sume în numerar, în lei sau în valuta, a căror limita minima reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se realizează prin una sau mai multe operaţiuni legate între ele

 

Forma şi conţinutul raportului pentru operaţiunile prevăzute la vor fi cele stabilite prin decizie a plenului Oficiului si  va fi intocmit in scris si comunicat imediat Oficiului

-Va transmite Oficiului datele şi informaţiile solicitate, în termen de 30 de zile de la data primirii cererii, despre tranzactiile suspecte

-stabilirea identitatii clienţilor la iniţierea unor relaţii de afaceri sau oferirea unor servicii, inclusiv pentru operaţiunile desfăşurate între persoane care nu sunt prezente fizic la efectuarea acestora

-În cazul în care exista informaţii referitoare la clienţi în sensul ca tranzacţia nu se desfăşoară în nume propriu, va lua măsuri pentru a obţine date despre adevarata identitate a persoanei în interesul ori în numele căreia acţionează aceşti clienţi, inclusiv de la Oficiu

-În fiecare caz în care identitatea este solicitată potrivit celor de mai sus, va păstra o copie de pe document, ca dovada de identitate, sau referinte de identitate, pentru o perioada de 5 ani, începând cu data când se încheie relaţia cu clientul

-Va lua masuri de păstrare a evidentelor secundare sau operative şi a înregistrărilor tuturor operaţiunilor financiare care fac obiectul raportarilor, pentru o perioada de 5 ani de la efectuarea fiecărei operaţiuni, într-o forma corespunzătoare, pentru a putea fi folosite ca mijloace de proba în justiţie

-Va stabili impreuna cu conducerea proceduri şi metode adecvate de control intern pentru a preveni şi a impiedica spalarea banilor şi va asigura instruirea angajaţilor pentru recunoaşterea operaţiunilor care pot fi legate de spalarea banilor şi luarea măsurilor imediate ce se impun în asemenea situaţii

-Are obligaţia de a nu transmite, în afară condiţiilor prevăzute de lege, informaţiile deţinute în legatura cu spalarea banilor şi de a nu avertiza clienţii cu privire la sesizarea Oficiului.

-Pentru ducerea la indeplinire a acestor sarcini persoana responsabila  va colabora cu toti conducatorii de compartimente.

           

                                                                 ADMINISTRATOR,

   

 

AM LUAT LA CUNOSTIINTA:______________________________

AZI, data____________________________

 

 

 

 

  ANEXĂ NR.2

──────────────

    Denumirea persoanei juridice: ..........

    Codul unic de înregistrare .............

    Numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului ............

    Sediul social ..........................

    Telefon/fax ............................

     Capital social;

      

 

 Către

 

          Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor

 

    Persoana juridică ……...., reprezentată de ........(administrator/ director/preşedinte-nume, prenume, CNP)....., având ca obiect principal de activitate ....../(denumire şi cod CAEN) ......., în conformitate cu prevederile ·· 656 10 202  14 30>art. 14 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare, împuterniceşte pe ..../(numele şi prenumele uneia sau mai multor persoane)...., posesor/posesori al/ai CI seria ..... nr. ....., CNP ......, în relaţia cu Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, având responsabilităţi în aplicarea actului normativ menţionat mai sus.

    Pentru îndeplinirea prevederilor ·· 656 10 201   0 18>Legii nr. 656/2002, cu modificările şi completările ulterioare, persoana/persoanele desemnată/desemnate în relaţia cu Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor va/vor avea următoarele responsabilităţi:

-  primirea  rapoartelor operative de la de la angajatii entitatii la constatatea unor suspiciuni ca o operaţiune ce urmează sa fie efectuată are ca scop spalarea banilor

sesizarea imediata a  Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spalarii Banilor despre suspiciunile ca o operaţiune ce urmează sa fie efectuată are ca scop spalarea banilor

-primirea confirmarilor de la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spalarii Banilor

-primirea si aplicarea  deciziei de suspendare a efectuării operaţiunii ori, după caz, măsura prelungirii acesteia, dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, de la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spalarii Banilor

-dispunerea efectuarii operatiunii ,dacă Oficiul nu a făcut comunicarea în termenul prevăzut de lege

-vor raporta Oficiului, în cel mult 10 zile lucratoare (art.14 alin(1)), efectuarea operaţiunilor cu sume în numerar, în lei sau în valuta, a căror limita minima reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se realizează prin una sau mai multe operaţiuni legate între ele

-Va transmite Oficiului datele şi informaţiile solicitate, în termen de 30 de zile de la data primirii cererii, despre tranzactiile suspecte

 

- stabilirea identitatii clienţilor la iniţierea unor relaţii de afaceri sau oferirea unor servicii, inclusiv pentru operaţiunile desfăşurate între persoane care nu sunt prezente fizic la efectuarea acestora

-În cazul în care exista informaţii referitoare la clienţi în sensul ca tranzacţia nu se desfăşoară în nume propriu, va lua măsuri pentru a obţine date despre adevarata identitate a persoanei în interesul ori în numele căreia acţionează aceşti clienţi, inclusiv de la Oficiu

-În fiecare caz în care identitatea este solicitată potrivit celor de mai sus, va păstra o copie de pe document, ca dovada de identitate, sau referinte de identitate, pentru o perioada de 5 ani, începând cu data când se încheie relaţia cu clientul

-Va lua masuri de păstrare a evidentelor secundare sau operative şi a înregistrărilor tuturor operaţiunilor financiare care fac obiectul raportarilor, pentru o perioada de 5 ani de la efectuarea fiecărei operaţiuni, într-o forma corespunzătoare, pentru a putea fi folosite ca mijloace de proba în justiţie

-Va stabili impreuna cu conducerea proceduri şi metode adecvate de control intern pentru a preveni şi a impiedica spalarea banilor şi va asigura instruirea angajaţilor pentru recunoaşterea operaţiunilor care pot fi legate de spalarea banilor şi luarea măsurilor imediate ce se impun în asemenea situaţii

-Are obligaţia de a nu transmite, în afară condiţiilor prevăzute de lege, informaţiile deţinute în legatura cu spalarea banilor şi de a nu avertiza clienţii cu privire la sesizarea Oficiului.

 

                         L.S.

                       Semnătură

                     .............

 

    NOTĂ:

    - un exemplar se transmite la sediul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

    - un exemplar se păstrează la sediul emitentului.

        

 

 

 

                                 PROCES VERBAL                                          ANEXA NR.3

 

de instruire a angajatilor pentru recunoasterea operatiunilor care pot fi legate de spalarea banilor sau de finantarea actelor de terorism si luarea masurilor imediate ce se impun in astfel de situatii

 

 

 

Incheiat azi data de __________________,

 

 

S-a efectuat instruirea angajatilor ……………….cu privire la aplicarea si cunoasterea prevederilor legale ale Legii 656/2002 Actualizata pentru recunoasterea operatiunilor care pot fi legate de spalarea banilor sau de finantarea actelor de terorism si luarea masurilor imediate ce se impun in astfel de situatii.

 

 

Numele si prenumele

Functia

Am fost instruit cu privire la aplicarea si cunoasterea prevederilor legale ale Legii 656/2002 (Semnatura)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

            Prezentul Proces Verbal a fost intocmit intr-un singur exemplar ce se arhiveaza la Dosar .

O copie din prezentul Proces Verbal se va gasi si la Departamentul Personal Salarizare (Resurse umane).

            Semnatura de primire Departament Personal-Salarizare (Resurse Umane)

Documentul  il puteti downloada in format pdf aici